sâmbătă, 10 iulie 2010

Love of my life

Ne cunoastem din liceu,colegi de clasa dintr-a 9-a.. Prieteni buni,ne povesteam orice,chiuleam impreuna.. Am avut niste ani frumosi. :)
Intr-a 12-a ne-am indragostit iremediabil desi eu eram cu unu',el cu mai multe.. N-a mai contat nimeni si nimic, aveam pur si simplu nevoie sa fim impreuna.
Si a inceput povestea noastra.. Ne iubeam de ziceai ca era sfarsitul lumii si noi mai aveam doar cateva clipe de petrecut impreuna. Atat de disperati eram unu dupa celalalt.
Gelozii,certuri,nemultumiri.. Am gresit atat de mult,mi-a suportat atatea.. El era o fire mai rece care nu-si prea exterioriza sentimentele.. doar le traia. Eu nu vedeam asta atunci si credeam ca nu ma mai iubeste si incepeau crizele. Imi pare atat de rau acum si ma simt atat de prost ca am senzatia ca l-am chinuit cu tampeniile astea..
La un moment dat.. eram impreuna de vreo 4 ani.. Ne-am certat rau din cauza unui lucru pe care el si-l dorea iar eu nu am fost de-acord pt ca mi se parea periculos pt el si as fi riscat sa-l pierd. Iar daca asta s-ar fi intamplat, n-as mai fi putut trai fara el. El si-a pus ambitia si a facut cum a vrut..
Apoi.. deja dupa atata timp intr-o relatie nu prea mai ai rabdare si nervi sa mai treci peste. Incepusem sa am dubii daca mai vreau sa fiu cu el..
Ne-am despartit.
Era vara.. iunie,cred.
Eu am cunoscut pe altcineva caruia ii povesteam ce am patit si prin ce trec si cate mi-a facut Alex.. Asta mi-a spalat creierii.. Stiu ca n-am scuza... decat ca eram foarte vulnerabila si bulversata... Nu,n-am scuza.
M-am cuplat cu asta.. Alex s-a imbolnavit de suparare.. Am continuat sa ne vedem.. Dupa 3 luni,m-a despartit de ala.. Dar nici n-a mai vrut sa ne impacam. Si avea dreptate. Nu mai meritam.
Iarna 2009
Au urmat luni de chin. Aveam remuscari ingrozitoare. Nu-mi doream decat sa dau timpul inapoi. Il imploram sa se intoarca la mine,ma puneam in genunchi pe strada,plangeam.. Nu a vrut.
Luni de chin..
Prin vara incepusem sa ma mai "linistesc". Ma obisnuisem cu ideea ca nu ma mai vrea si nu mai e nimic intre noi si am iesit cu alti baieti.. Atunci au inceput dezamagirile. Nu credeam ca este atat de grava situatia cu oamenii singuri. Na,fusesem protejata de asa ceva atatia ani.. Tot atunci am inceput-o si cu drogurile si bautura.. Dar nu la modul grav.
A reaparut Alex. Parea sa mearga totul bine intre noi cand din nou,eu am dat-o iar in bara, verdictul oficial.
Povestea e de fapt asa: eu ma vedeam cu el.. cand era in tara. Si cand vroia el. In rest,eu nu trebuia sa am pretentii sa fie langa mine. Iar discutii.. certuri..
Prin toamna ne-am rupt iar.. Au urmat luni ingrozitoare. Tata a avut un accident de masina in care era sa moara. A stat prin spitale.. Operatii.. Aveam nevoie de Alex dar el nu mai era langa si pentru mine.
In iarna asta mi-a dat lovitura finala. M-a parasit pur si simplu,de data asta definitiv si irevocabil. Craciunul nu l-a facut cu mine,ca-n toti anii.. Iar inainte de anul nou mi-a dat un mesaj pe tel "Eu plec in Monaco,baby. Iti doresc un an nou fericit."..
Atunci am innebunit. La propriu. M-am drogat cateva luni incontinuu. Tentative de sinucidere.. Ieseam si ma drogam cu prieteni doar ca sa nu mai simt durerea,sa uit. Uneori urlam si plangeam de dorul lui si de disperare si-mi infigeam unghiile in carne. Nu-mi mai trebuia nimic,nu-mi mai pasa de nimic.
Apoi cumva,m-am trezit. Am adunat bucatelele,m-am adunat. Nici acum nu sunt complet refacuta dar stau mult mai bine cu psihicul. Mi-am gasit o liniste,o pace interioara. M-a ajutat mult si serviciul. Faptul ca lucrez si am o preocupare si teluri..
De curand,iar s-a intors Alex..
E.. Totul e schimbat.
Mi-a spus acum 2 saptamani.. din senin "Mai baby,eu ti-am distrus tie viata. Te-ai nenorocit din cauza mea.". I-am raspuns "Si eu tie..".
Si ma intreb.. Cum se merge mai departe de aici incolo?

15 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. sunt fascinat uneori de cat de proaste sunteti voi femeile...:)...o prostie asa dulce si infinita, e pur si simplu impresionant:)...
    ai apropo...this is not a love story, asta e un multiplu fuck and leave her story:)...

    RăspundețiȘtergere
  3. @"Filotas": nu atata timp cat nu ne cunosti pe nici unul dintre noi.
    ti-ai luat alt film ;) unu' prost in cazu' de fata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ca sa ai un viitor bun, trebuie sa nu te uiti in spate. Pentru a avea succes trebuie sa lasi esecurile in spate.
    Nu pari prea echilibrata daca ai ajuns sa te droghezi si sa bei. Ce castigi ? Daca vroiai sa te sinucizi, o faceai scurt, rapid si usor; insa nu lent, nu greu.
    Problema ar fi alta. Oare mai ai sentimente pentru el ? In functie de acestea poti lua o decizie.

    RăspundețiȘtergere
  5. adeavarat ca nu va cunosc, dar din ce spui e destul de clar...cum e posibil sa incepi sa-ti distrugi viata pentru un tampit?...that's just plain stupid si cu inaintarea in varsta sper sa te trezesti si la un moment dat imi vei da dreptate...

    RăspundețiȘtergere
  6. Exista logica pentru tot ce nu intelegi :)
    Ce e drept, prea mult echilibru nu a avut de a ajuns sa faca acele lucruri.

    RăspundețiȘtergere
  7. uneori povestile astea asa usor halucinante pot sfarsi bine, chiar f bine, stii tu cu partea aia... si au trait fericiti...
    dar alteori nu. poate fi bine, dar pot urma inca alti ani la fel de halucinanti, in care sa continuati sa va faceti nespus de mult rau unul altuia, sa va chinuiti mereuunul pe celalalt. stii uneori cand avem o buna nu putem pur si simplu sa o lasam in pace, vrem mereu sa o zgandarim acolo pana la sange. asa suntem unii dintre noi, mai ciudati. nu ne saturam de durere, oricat de nerealist ar parea.
    cum se va sfarsi poveastea ta?
    depinde de tine. si cred ca tu stii in inima ta raspunsul dar vrei si ganduri de sustinere care sa mearga impreuna cu tine pe calea ce deja ai ales-o.

    RăspundețiȘtergere
  8. si acum, mai cauti vreo umbra de sentiment in oameni ?

    RăspundețiȘtergere
  9. O vorbă înţeleaptă spune că n-ai dreptul să judeci deciziile sau faptele unui om până nu ai trăit măcar o zi din viaţa lui.
    Sigur că lucrurile nu se întâmplă aşa. De judecat - judecăm, de categorisit - la fel. E, poate, mai simplu şi mai la îndemână. E aproape un instinct dezvoltat de timpuriu şi-amplificat cu trecerea anilor. Ca atare, să crezi/să speri că oamenii sunt capabili să empatizeze cu tine într-o asemenea măsură încât să poată înţelege măcar un sfert din lucrurile care se petrec în tine este... naivitate. Dar noi două ştim că şi naivitatea are farmecul ei, aşa cum ţi-am spus-o şi mai devreme.

    Şi probabil că ai să mai suferi, ai să mai faci greşeli, ai să mai cazi de câteva ori şi-ai să te aduni ulterior... nu sună încurajator, dar poate, în tot periplul ăsta nebunesc de doborâri şi ridicări, zic numai poate, ai să fii îndeajuns de norocoasă încât să găseşti fericirea. Poate o găsim amândouă. E imposibil, zic, ca toate juliturile astea din coate şi din genunchi să fie de prisos... ceva este acolo!

    RăspundețiȘtergere
  10. marfa cum ai povestit ai talent,si cum se merge mai departe??pleci intr-o excursie in amsterdam cu prietenele tale..:)

    RăspundețiȘtergere
  11. Legea atractiei. Atata timp cat gandurile tale sunt indreptate spre el (indiferent ca sunt pozitive si negative), universul va aranja lucrurile in asa fel incat el sa reapara in viata ta (ceea ce e un lucru bun sau rau). :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Din punctul meu de vedere ai mai mult o obsesie pentru tipul asta. Si in + te lasi mult prea coplesita de dependenta de el. Invata sa te simti bine in pielea ta dupa care o sa poti avea relatii ok...aa si fara droguri! Esti un om slab daca faci asta. Si daca o sa iei asta ca pe o eventuala scuza din nou gresesti. Esti foarte probabil un om extraordinar, dar uneori nici tu nu mai vezi asta. Succes!

    RăspundețiȘtergere