sâmbătă, 10 iulie 2010

Love of my life

Ne cunoastem din liceu,colegi de clasa dintr-a 9-a.. Prieteni buni,ne povesteam orice,chiuleam impreuna.. Am avut niste ani frumosi. :)
Intr-a 12-a ne-am indragostit iremediabil desi eu eram cu unu',el cu mai multe.. N-a mai contat nimeni si nimic, aveam pur si simplu nevoie sa fim impreuna.
Si a inceput povestea noastra.. Ne iubeam de ziceai ca era sfarsitul lumii si noi mai aveam doar cateva clipe de petrecut impreuna. Atat de disperati eram unu dupa celalalt.
Gelozii,certuri,nemultumiri.. Am gresit atat de mult,mi-a suportat atatea.. El era o fire mai rece care nu-si prea exterioriza sentimentele.. doar le traia. Eu nu vedeam asta atunci si credeam ca nu ma mai iubeste si incepeau crizele. Imi pare atat de rau acum si ma simt atat de prost ca am senzatia ca l-am chinuit cu tampeniile astea..
La un moment dat.. eram impreuna de vreo 4 ani.. Ne-am certat rau din cauza unui lucru pe care el si-l dorea iar eu nu am fost de-acord pt ca mi se parea periculos pt el si as fi riscat sa-l pierd. Iar daca asta s-ar fi intamplat, n-as mai fi putut trai fara el. El si-a pus ambitia si a facut cum a vrut..
Apoi.. deja dupa atata timp intr-o relatie nu prea mai ai rabdare si nervi sa mai treci peste. Incepusem sa am dubii daca mai vreau sa fiu cu el..
Ne-am despartit.
Era vara.. iunie,cred.
Eu am cunoscut pe altcineva caruia ii povesteam ce am patit si prin ce trec si cate mi-a facut Alex.. Asta mi-a spalat creierii.. Stiu ca n-am scuza... decat ca eram foarte vulnerabila si bulversata... Nu,n-am scuza.
M-am cuplat cu asta.. Alex s-a imbolnavit de suparare.. Am continuat sa ne vedem.. Dupa 3 luni,m-a despartit de ala.. Dar nici n-a mai vrut sa ne impacam. Si avea dreptate. Nu mai meritam.
Iarna 2009
Au urmat luni de chin. Aveam remuscari ingrozitoare. Nu-mi doream decat sa dau timpul inapoi. Il imploram sa se intoarca la mine,ma puneam in genunchi pe strada,plangeam.. Nu a vrut.
Luni de chin..
Prin vara incepusem sa ma mai "linistesc". Ma obisnuisem cu ideea ca nu ma mai vrea si nu mai e nimic intre noi si am iesit cu alti baieti.. Atunci au inceput dezamagirile. Nu credeam ca este atat de grava situatia cu oamenii singuri. Na,fusesem protejata de asa ceva atatia ani.. Tot atunci am inceput-o si cu drogurile si bautura.. Dar nu la modul grav.
A reaparut Alex. Parea sa mearga totul bine intre noi cand din nou,eu am dat-o iar in bara, verdictul oficial.
Povestea e de fapt asa: eu ma vedeam cu el.. cand era in tara. Si cand vroia el. In rest,eu nu trebuia sa am pretentii sa fie langa mine. Iar discutii.. certuri..
Prin toamna ne-am rupt iar.. Au urmat luni ingrozitoare. Tata a avut un accident de masina in care era sa moara. A stat prin spitale.. Operatii.. Aveam nevoie de Alex dar el nu mai era langa si pentru mine.
In iarna asta mi-a dat lovitura finala. M-a parasit pur si simplu,de data asta definitiv si irevocabil. Craciunul nu l-a facut cu mine,ca-n toti anii.. Iar inainte de anul nou mi-a dat un mesaj pe tel "Eu plec in Monaco,baby. Iti doresc un an nou fericit."..
Atunci am innebunit. La propriu. M-am drogat cateva luni incontinuu. Tentative de sinucidere.. Ieseam si ma drogam cu prieteni doar ca sa nu mai simt durerea,sa uit. Uneori urlam si plangeam de dorul lui si de disperare si-mi infigeam unghiile in carne. Nu-mi mai trebuia nimic,nu-mi mai pasa de nimic.
Apoi cumva,m-am trezit. Am adunat bucatelele,m-am adunat. Nici acum nu sunt complet refacuta dar stau mult mai bine cu psihicul. Mi-am gasit o liniste,o pace interioara. M-a ajutat mult si serviciul. Faptul ca lucrez si am o preocupare si teluri..
De curand,iar s-a intors Alex..
E.. Totul e schimbat.
Mi-a spus acum 2 saptamani.. din senin "Mai baby,eu ti-am distrus tie viata. Te-ai nenorocit din cauza mea.". I-am raspuns "Si eu tie..".
Si ma intreb.. Cum se merge mai departe de aici incolo?